joi, 15 mai 2014

Zidul - povestire SF

Orasel de provincie . O vara caniculara ii obliga pe oameni sa aleaga zone mai racoroase la umbra. In oras, la amiaza, era o liniste perturbata din cand in cand de masini ce se aflau in tranzit. Parca treceau aceleasi masini in aceeleasi zile. Si ele pareau afectate de canicula mergand foarte incet, si in acelasi timp parca nu vroiau sa strice prea mult linistea placuta.
Doi tineri adolescenti  isi laseasera bicicletele aproape de drum, catarati pe o movilita de pamant si inarmati cu un binoclu pareau sa faca ceva foarte important pentru ei.
-   Ai vazut-o pe aia?
-   Da, aia rosie.
-   Nu aia a fost dupa , cealalta albastra.
-   Stai sa ma uit pe caiet: cea albastra a fost acum 2 ore.
-   A trecut acum din nou inainte de cea rosie.
-   Sergiu , sant aceleasi masini, difera doar numerele…
-   Am vazut  Gaby,  este formidabil ce a am descoperit:  in fiecare zi trec aceleasi masini  dar cu numere diferite.
-   Sa nu spunem la nimeni pana nu aflam ce inseamna asta .
-   Bine o sa pastram secret , spuse Sergiu impovarat deja cu acest mister.
-   Ne intalnim maine tot aici sa vedem ce este dincolo de padure.
-   Nu a fost nimeni asa de departe si nu este voie,  este granita si nu ai voie sa treci.
-   O sa mergem sa vedem ce este, esti cu mine?
-   Da, raspunse incet Sergiu dar sa nu afle mama.
-   Stai linistit eu stiu sa pastrez un secret. Pe maine …
Cei doi se despartira si se indreptara  pe biciclete spre casele lor.
Seara s-a scurs linistita pentru Gaby, care foarte multumit de descoperirea facuta  se aseza in pat  gandindu-se la masinile ce treceau mereu aceleasi si mereu sub alte numere de identificare. Poate faceau contrabanda cu ceva isi spuse el , dar toate? Probabil toti care treceau prin oraselul lor se ocupau cu asta,  si probabil ca aveau legaturi cu cineva de la ei din zona,  si probabil erau implicati toti din oras altfel nu se explica de ce nu aveau voie sa iasa din oras sa vada ce este dincolo de padure si doar masinile faceau asta, sau de ce sa nu escaladeze muntele aflat la nord de oras pentru ca nici asta nu aveau voie.
 Maine o sa dezlegam misterul isi spuse el adormind in cele din urma.
Gaby se trezi dimineata tot cu gandul la misterul care nu-i dadea pace. Isi lua telefonul mobil si scrise repede un sms pentru Sergiu: “peste o ora ne intalnim acolo”. Manca in fuga un croissant cu o cana de lapte si iesi repede pe usa. Incaleca bicicleta si porni pe drumul spre padure.  Ajunse la marginea padurii, uitandu-se la masinile care treceau. Deja le invatase pe dinafara, erau mereu aceleeasi.
Un zgomot in spatele sau ii dadu de veste ca ajuns si Sergiu.
-   Gaby, nu mai scapam de sora-mea. A  citit mesajul  pe  care l-ai trimis tu si m-a luat la intrebari, si a zis ca ma spune…
-   Stai linistit, nu o sa faca asta, zise Gaby uitandu-se peste umarul lui Sergiu.
-   Buna Olivia, continua el dezamagit ca au fost descoperiti, dar,  in acelasi timp bucuros ca mai aveau pe cineva care sa-i ajute in ceea ce incercau sa faca.
Sergiu se intoarse cu fata spre sora lui si pe o voce autoritara o aborda:
-   Nici aici nu scap de tine?
-   Si ce vrei sa stau in casa? M-am plictisit, in fiecare zi fac acelasi lucru. Vreau sa merg cu voi!
-   Sti unde mergem?
-   Da, mi-a spus Sergiu tot. Vreti sa mergeti in zona interzisa .
-   Am fost nevoit sa-i spun, se scuza Sergiu.
-   Bine, vom merge toti trei spuse Gaby, si cum Olivia nu are bicicleta, vom merge pe jos.
Cei trei adolescenti isi luara rucsacele in spinare si pornira pe o carare ingusta spre padure.  Mersera doi km paralel cu autostrada, apoi drumurile se desparteau si alesera cararea ce intra adanc in padure  mirandu-se de fiecare floare si fiecare planta pe care o intalneau. Nu mai vazusera in viata lor atatea specii diferite de flori si insecte. Intr-un tarziu ajunsera la un zid metalic ale carui margini pareau ca nu se termina niciodata.
-   Ce-i asta? intreba Olivia.
-   Nu stiu, raspunse Sergiu.
-   Poate asta este granita, spuse Gaby.
-   Pai, pana unde duce? intreba Sergiu.
-   Probabil daca mergem in paralel cu ea ajungem undeva.
Zis si facut. Cei trei pornira din nou la drum mergand pe langa zidul metalic. Opridu-se din cand in cand sa mai adune o floare sau sa mai puna o insecta la insectar. Mergeau de sase ore si tot nu ajunsera la marginea zidului. Dar ceva se intampla: pana la urma cararea lor pe care venisera se afla acum din nou in fata lor.
-   Ce inseamna asta? intreba cu o voce stinsa Sergiu.
-   Am ajuns de unde am pornit, raspunse Gaby la fel de speriat.
-   Adica am inconjurat orasul? Intreba Olivia.
-   Cred ca da, raspunse Gaby, orasul nostru este inconjurat de acest zid metalic.
-   Trebuie sa vedem ce este peste el, spuse Gaby.
-   Hai sa facem o scara, spuse Olivia.
-   Da, o sa facem asta maine. Deja este tarziu si bine ca avem cararea noastra si stim cum sa ajungem inapoi! Spuse Sergiu nerabdator sa ajunga in siguranta acasa.
-   Bine, raspunsera deodata  Gaby si Olivia.
Cei trei temerari  se intoarsera acasa si a doua zi se strecurara pe furis nerabdatori sa ajunga din nou la zidul metalic inarmati de asta data cu franghii si o scara mare pe care o carasera impreuna .
-   Cat crezi ca are? intreba Sergiu .
-   Cam cinci metri si scara noastra trei metri. Daca ma intind, ajung la margine sa ma catar peste si sa vad ce este dincolo, raspunse Gaby.
-   O sa las franghia pe partea cealalta, daca exista, adauga el.
Gaby se catara pe marginea zidului si privi dincolo: in fata lui, se afla in toata splendoarea sa, spatiul cosmic. Orasul lor se afla intr-o cupola artificiala ce naviga cuminte prin spatiu.
-   Spune ce este dincolo, intrebau nerabdatori  Sergiu si Olivia.
-   Veniti sus sa vedeti singuri!
Cei trei se aflau catarati pe zidul metalic care forma o treapta ce era baza cupolei ce pastra intacta toata lumea lor redusa acum doar la oraselul lor. Nu au spus la nimeni ce au descoperit si veneau mereu toti trei sau pe rand sa priveasca spatiul, intrebandu-se unde se duc , vor ajunge vreodata undeva, si cine a facut asta.


scrisa de wlakan

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu